Mai mult de jumătate dintre cei care ajung la târgul de turism al României vor chilipiruri, și anume vacanțe de vară cu avionul în străinătate pentru șapte nopți, care să se încadreze în tarife de sub 300 de euro de persoană, adică mai mici cu până la 50% decât în mod curent. Ceilalți sunt fie seniori, care caută circuite cu autocarul în Europa sau pelerinaje, fie turiști care vin, efectiv, doar pentru a compara prețurile. Ediția din acest an a târgului, desfășurată la Romexpo, va începe joi și se va încheia duminică pe 20 februarie.

Cei mai mulți dintre turiștii care ajung la târgurile de profil organizate în perioada de primăvară sunt cei care vânează cele mai mari reduceri Early Booking pentru sezonul de vară (perioada de călătorie mai – septembrie). Dintre acestea, se disting prin numărul ridicat persoanele care călătoresc împreună cu familia și cu copiii și care depind de vacanța de vară a acestora din urmă. Acestea sunt, de regulă, persoane cu venituri medii.

„Din experiența ultimilor ani am constatat că cei care obișnuiesc să viziteze târgurile de turism sunt mari amatori de oferte speciale și chilipiruri, încercând să cumpere, cu această ocazie, vacanțe reduse cu până la 50%. Așa se explică, an de an, aglomerația de la standul Christian Tour: noi ştim ce caută de regulă turiștii, și venim în întâmpinarea acestora cu oferte speciale de acest tip.”, explică Marius Pandel, CEO Christian Tour.

De asemenea, deloc de neglijat este și segmentul turiștilor seniori care ajung la târgurile de turism pentru a putea studia cu atenție întreaga ofertă de produse turistice dedicate lor (circuite culturale, programe Senior Voyage sau pelerinaje). Aceștia participă la târgurile de turism tocmai pentru a beneficia de cele mai mari reduceri și, din acest motiv, sunt cei mai riguroși turisti, cei care “deschid” târgul în prima zi, înainte chiar de ora oficială a deschiderii.

Cele mai râvnite destinații în cadrul târgului de turism sunt locațiile iubite de turiștii români în ultimii ani, destinaţii turistice din Grecia, Turcia, Spania sau Bulgaria. „Ca o noutate a acestui început de an, observăm o creștere a apetitului românilor pentru destinații din Spania (Mallorca, Tenerife, Gran Canaria sau Costa Brava), corelată desigur cu trendul european în materie de vacanțe. Spania devenind în 2016 cea mai vizitată destinație de vacanță din lume.”, completează Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Cu ocazia aniversării anul acesta a 20 ani de existenţă pe piaţă de turism din României, agenţia Christian Tour, cel mai mare touroperator din România, îşi va răsfăţa turiştii cu numeroase oferte şi surprize speciale.

Printre cele mai atractive oferte cu care Christian Tour îşi aşteaptă clienţii la Târgul de Turism al României din această primăvară, ediţie ce îşi va deschide porţile la Romexpo (Bucureşti) pe data de 16 februarie, se numără:

–          20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Insula Mallorca;

–          20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Gran Canaria;

–          20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Insula Creta – Chania;

–          20 vacanţe/zi GRATUITE pentru copiii sub 12 ani, pentru sejururi în Bodrum;

–          20 vacanţe/zi cu 1 euro transport autocar, pentru toate sejururile în destinaţii din Grecia;

–          20 hoteluri cu TARIF MINIM GARANTAT, în Antalya;

–          5% extra reducere Early Booking la pachete de sejur selectate în România şi Bulgaria (litoral).

*Ofertele sunt valabile în perioada 16-19 februarie 2017 atât în cadrul standului Christian Tour de la Târgul de Turism, cât şi online sau în reţeaua agenţiilor proprii şi ale partenerilor.

Târgurile de turism se organizează anual în mai multe oraşe din România (Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi, etc.), de regulă în perioada de primăvară şi de toamnă. În cadrul acestor târguri, se reunesc laolaltă touroperatori şi furnizori de diverse produse turistice (hoteluri, asiguratori, organizatori de evenimente sau tabere, etc.) care îşi expun cele mai bune produse turistice pentru sezonul următor. Perioada organizării acestor târguri coicide, de regulă, cu perioada reducerilor maxime pentru sezonul estival, perioada în care cei mai mulţi dintre români îşi planifică cea mai importantă vacanţă din an.