În septembrie se numără bobocii, dar și mai bine ceata lui Pogonici, care se întoarce la școală, dar și la toate activitățile distractive pregătite cu mult sârg și drag la Gymboland.

Cum să nu îți fie drag de revederea cu colegii, mai ales când știi că după școală și în week-end te așteaptă zeci de activități educative care fac trecerea mai lină către activățile didactice.

Toamna este plină de farmec și de roade, iar specialiștii Gymboland îi ghidează pe copii să descopere diversitatea și bogăția ei. Atelierele de creație au ca tematică toamna – îi cunoaștem culorile, îi punem roadele în coș, realizăm tablouri din semințele fructelor sale, în timp ce în ramele foto din frunzele aurii și arămii vom păstra toate amintirile copilăriei.

Piticii vor învăța să numere, se familiarizează cu literele alfabetului, iar formele geometrice sunt chiar amuzante atunci când vor vedea câte animăluțe drăgălașe pot confecționa cu ajutorul lor. Iar pentru biroul lor vor avea nevoie de suport de creioane, orar și de semne de carte, toate personalizate și create chiar la workshop-urile Gymboland. Și dacă tot se întorc la școală, nu uită nici de doamna învățătoare căreia îi vor mulțumi pentru efortul sau prin felicitările realizate sub atenta îndrumare a maestrului Pogonici.

 

Noul orar nu ar fi complet dacă nu am trece pe la orele de engleză, sport, teatru, muzică sau dans. Așa că, cei mici vor învăța poezii, vor redacta scrisori către cei dragi, vor juca în mici scenete de teatru sau vor fi parte din coreografii de dans ordonate. Scaunele muzicale, șotron-ul din pauza din curtea școlii, fotbal cu baloane sau mima pe echipe, toate necesită atenție și lucru în echipă, iar specialiștii în educație și dezvoltare s-au gândit la toate.

Joaca este în mare toi, dar cu toate acestea, ce vrei să te faci când vei fi mare? Veșnica întrebare primită din partea adulților. În luna septembrie, toate locațiile Gymboland îi implică pe cei mici în activăți educative și în același timp distractive, menite să scoată la iveală aptitudinile și talentele lor.

Aflăm mai multe despre planeta noastră, descoperim vremea dinozaurilor, natura înconjurătoare învățând florile și pomii fructiferi, pentru ca apoi să ne întorcem și la ora pregătitoare de anatomie despre corpul nostru și despre cum măsurăm temperatura acestuia.

Baloane cu aer cald, puzzle-uri uriașe, ceasuri ce ne arată timpul pentru joacă și timpul alocat temelor, organizarea anului cunoscând lunile de scoala și lunile în care ne așteaptă binemeritatele vacanțe, toate aceste ore pregatite cu atenție de echipa Gymboland transformă timpul liber al celor mici în timp educativ prin joacă.

Prima lună de școală continuă și programul special de citit unde cei mici se adună și ascultă povești.  Cercul de citit merge perfect cu workshop-urile de confecționat cărti fermecătoare de povești care de-abia așteaptă să fie deschise. Magia personajelor, a super eroilor, a tărâmurilor în care nimic nu este imposibil, toate sunt de găsit în spațiile de joacă.

Copiii sunt în deplină siguranță în grija unui personal specializat, în timp ce părinții sunt încăntați de diversitatea atelierelor „back to school”: vine toamna, ceasul cu mustață, furnicuța jucăușă, inimioare colorate, îngerașul păzitor, copăcelul desfrunzit, ghiozdănelul fermecat, creionașul cu surprize, brățările prieteniei, iar lista continuă în funcție de fiecare spațiu de joacă Gymboland din București, Constanța sau Ploiești.

Vino la Gymboland să te convingi de calitatea serviciilor și să alegi workshop-urile potrivite pentru copilul tău. Câteva idei găsești pe paginile de Facebook și Instagram și chiar și premii – ghiozdane pentru noul an școlar -, dar și o mega petrecere aniversară dacă postezi o fotografie cu cel mic… fericit.

În plus, cu Gymboland totul devine mai simplu. Copiii sunt în siguranță, în timp ce tu te ocupi în liniște de lista dedicată noului an școlar.

https://www.facebook.com/gymboland/

https://www.instagram.com/gymboland/