„Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte universul şi zeii.”

Povestea mea e atât de normală şi de asemănătoare cu a fiecăruia dintre voi pe cât este de fantastică: un om, un vis, o dragoste, o voinţă.
Mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa în Giurgiu, micul meu oraş mare cât respiri de şapte ori la volanul maşinii de la intrare până la ieşire.

Farmecul unui târg de provincie e dat de faptul că toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Cu bune şi cu rele. Evident că am realizat asta după ce m-am despărţit de el şi am înfruntat metropola.

Cred că locul în care ne trăim primii paşi ajunge să ne caracterizeze întreaga viaţă.
Eu am fost fascinată de Dunăre şi ştiu sigur că mă comport de multe ori ca fluviul pe malul căruia am crescut: pot fi năvalnică precum o revărsare de primavară, cu ape liniştite ca o oglindă, pot îngheţa şi mă pot transforma în ceaţa plutitoare.

Aceeaşi EU, aceeaşi esenţă, dorinţă şi voinţă, în o mie de forme de agregare.
Romantică şi pragmatică, oţel şi catifea în acelaşi timp, fără vreo urmă de ipocrizie.

Am visat dintotdeauna ca voi fi jurnalistă. De televiziune.
Nu doctoriţă, nu prinţesă, nici profesoară sau femeia care trebuie să primească totul pentru simplul fapt că există.

Am cochetat un timp cu ideea presei scrise şi vorbite. Era ceva, dar nu suficient. Prea puţin, prea static pentru fluviul năvalnic din mine.

Şi am ajuns la televiziune, evident, iniţial în provincie.
Acolo a început cu adevărat magia. La început eram atât de nerăbdătoare încât aş fi vrut să fiu eu şi cameramanul, şi băieţii de la montaj şi mai ales “mâna criminală” care din 5 minute de filmare lasă doar 15 secunde de ştire!

A fost însă o şcoală bună, ciocanul care mi-a modelat la început tăişul replicilor şi capacitea de a îmi gestiona emoţiile. Pentru că, indiferent cât de multă experienţă ai avea, dacă îţi iubeşti meseria ai emoţii atunci când transmiţi în direct sau eşti în dialog cu cineva sub ochiul camerei.

Cu acest început de vis împlinit, am vrut mai mult, mai sus, indiferent cât de mari erau sacrificiile, indiferent cât de insurmontabil făceau complexele de inferioritate provincială să pară asta.

Şi am reuşit.

Aşa am ajuns să fiu acum, aici, faţă în faţă cu tine.
Sunt Oana Alexandru, jurnalist de televiziune.

Îmi iubesc meseria şi ador să ştiu, să cunosc, să întreb, să vorbesc, să empatizez, să scotocesc cu tact şi gentileţe prin vieţile oamenilor extraordinari!

Sunt Oana Alexandru, jurnalist de televiziune.
Şi sunt onorată şi încântată să fiu oglinda în care îţi zugrăveşti luminile şi umbrele vieţii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Close