Chiar dacă a început şcoala de doar câteva zile, What’s Up îţi dă teme pentru acasă.  Artistul vine cu o provocare toamna asta, una la care dacă aş avea voce  şi eu aş spune „da”.  Asta nu înseamnă că nu poţi participa tu.  Concursul are în centrul atentiei piesa „Vreau să fiu bun“, single cu un mesaj puternic.

Tot ce trebuie să faci este să asculţi piesa,  să compui câteva versuri, apoi te înregistrezi cum cânţi şi trimiţi un link cu înregistrarea pe adresa concurs@catmusic.ro.   E cea mai bună ocazie să câştigi un featuring cu What’s Up.

„Pentru mine este o descărcare să pot face ceva simplu şi fără presiune. Când am început să fac muzică mă simţeam liber, dar evident că nu erau resurse pentru filmări, pentru imagine sau artwork-uri. Nu ştiam de tag-uri sau hashtag-uri,  iar Facebook-ul era încă în burtă.  Mereu a trebuit să improvizez, să fac ceva din nimic. Old school style.  Îmi aduce aminte de copilărie şi, dacă tot vorbim despre începuturi, hai să vedem cine va câştiga provocarea de a avea un început alături de mine“, a spus cântăreţul.

What’s Up este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului.  Cel mai de succes single al cântăreţului este „La tine“, melodie lansată în acest an şi care are peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.  Alte piese ale artistului care au cucerit topurile muzicale sunt „Taxi“, „Bine“ şi „K la meteo“ (feat. Andra).

Hai, curaj! Înscrie-te la concurs!